Șantier Legionar 2014

      Pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai din judeţul Dolj, cu ajutorul lui Dumnezeu şi mulţumită unui grup inimos de tineri camarazi din Bucureşti, Buftea şi Craiova, în perioada 17-23 iulie s-a desfăşurat activitatea şantierului legionar de la Ciutura.
Au participat cu trup şi suflet camarazi din Cuibul “Grănicerul’37”, Frăţia de Cruce şi din Cuibul “Sfântul Gheorghe Biruitorul” ce aparţine organizaţiei conduse de dl. Şerban Suru.
Puţin după ivirea zorilor, noi camarazii din Bucureşti şi Buftea ne aflam în Gara de Nord de unde luam trenul spre Craiova. Odată ajunşi am avut surpriza de a fi întâmpinaţi de ”un legionar periculos“ pus “să stea planton” permanent şi să salute “duşmănos” orice călător va ajunge în această gară. Ochii lui expresivi ne rugau să facem împreună o poză, lucru pe care l-am acceptat pe loc. Atenţie securişti, dacă îl arestaţi nu îl schingiuiţi să vorbescă pentru că e surdo-mut “din naştere” şi nu îl bateţi pentru că se sparge, dar nu în figuri ci în bucăţi. Mama lui,Olguţa Vasilescu l-a născut casant.

Din gara Craiova camaradul Marian Ghejan ne-a preluat cu o masină de 7 locuri în care ne-am înghesuit cum am putut, şi ne-a trasnsportat câteva zeci de kilometri, la locul unde avea să se desfăşoare şantierul.

Aici fiecare a avut o oră la dispoziţie să-şi aranjeze cortul, locul de campare sau bârlogul unde va dormi, să-şi organizeze bagajul în mod corespunzător. Camaradul Sanda, un vechi om al muntelui, ne-a învăţat câteva “tehnici de supravieţuire” în cazul muşcătuii de animal, -zona fiind împânzită de şerpi, şobolani şi lilieci-, sau în caz de vreme nefavorabilă. Locul fiind sălbatic şi plin de vegetaţie luxuriantă, s-a trecut rapid la defrişarea parcelei unde va fi amplasat cortul, duşul de campanie, bucătăria.

După ce ne-am spălat cu apă rece de la “ceşmeaua” din deal “titorită“ în 1909, ne-am schimbat de haine iat apoi s-a trecut la pregătirea prânzului. Meniul: mămăligă cu ceapă. Am cărat lemne uscate necesare atât pentru pregătirea mesei cât şi pentru focul de tabără ce urma să-l facem seara.

După masă am stabilit programul pentru următoarele ore şi zile.

Am montat duşul de campanie într-un copac. Soarele fiind extrem de arzător s-a hotărât un repaus până la ora 17,30, urmând a relua munca de defrişare până la asfinţitul soarelui.

Seara camaradul Sanda a pregătit o omletă senzaţională în untură şi am discutat la foc de tabără probleme legate de şantierul legionar, de sat, de religie sau de orice lucru de pe terenul legionar despre care aveam de exprimat un punct de vedere. Ne-am culcat rupţi de oboseală.

Dimineaţa deşteptarea era între 6,30-7,00, urmând ca la ora 7 toată lumea să facă înviorarea. Apa de la “ceşmea” era gheaţă, aşa că trezirea era instantanee. Camaradul Sanda se trezea la ora 5,30 răstimp în care pregătea masa de dimineaţă ce consta în pâine şi diverse tipuri de conserve.

Urma spălarea vaselor sus în deal, de către camaradul de serviciu şi curăţarea veselei ptr prânz. Apoi muncă: cositul, tăiatul vegetaţiei cu foarfeci speciale, adunatul cu furca, arsul resturilor, curăţarea bisericii de jur împrejur, strânsul gunoaielor în saci de pubela şi mistuirea lor, curăţarea cimitirului eroilor peste care crescuseră bălăriile cu un metru deasupra crucilor, irigarea ogorului bisericii, etc. Toate coasele au fost rupte în vegetaţia deosebit de lemnoasă şi au trebuit cumpărate altele.

Camaradul Ghejan a adus un steag tricolor pe care l-a agăţat de clopotniţă pentru a putea fi văzut din satul aflat la 2 kilometri, dincolo de lac.

După ore de muncă, masa a fost pregătită de maestrul bucătar, camaradul Sanda Alexandru: iahnie de fasole cu pâine şi ceapă.

A urmat perioada de repaus, de la ora 14 la ora 17,30. În acest timp s-au scris scrisori şi vederi către camarazii şi simpatizanţii rămaşi acasă, care nu au putut ajunge la acest şantier.

Am reluat munca de defrişare şi curăţare a ţintirimului şi a perimetrului bisericii. Biserica este monument istoric, fiind construită la 1681, o adevărată bijuterie. Noaptea ne-a prins pe unii muncind, iar pe alţii pregătind cina: mâncare de cartofi.

După cină s-a ţinut şedinţa de cuib, nemairămânând loc pentru altceva după aceea decât pentru somn: în cort sau pe ciment.

Cei care dormeau pe ciment şi se trezeau înţepeniţi, bravau că fac antrenament pentru zarca Aiudului. Cei care dormeau în cort explicau serios că dacă le intră noaptea şarpele în cort şi te găseşte cu gura deschisă, acesta îţi intră în gură şi nu mai poate fi scos decât dacă pui un castron cu lapte cald în faţa gurii.

               Zilele şantierului au urmat acelaşi program: sculare la ora 6,30, apelul de dimineaţă,

  mic dejun, muncă, prânz, repaus, muncă, apelul de seară, cină, şedinţă de cuib, foc de tabără şi discuţii libere, somn.

Am desţelenit poarta bisericii, am curăţat-o şi am vopsit-o. Acest lucru a fost făcut în totalitate de către camaradul Marian Ghejan.

Am revopsit şi resăpat literele de pe placa ce menţiona ctitorii cişmelei.

Am curăţat magazia de gunoaie şi lucruri inutile, am defrişat cât s-a putut de mult, am strâns gunoaiele pe o rază de 500 de metri, am tras curent pentru afară, am reparat prizele şi comutatoarele casei parohiale, am cărat cu furca sute de kilograme de verdeaţă cosită, etc,etc.

               

  Duminică am participat la liturghie, o liturghie unică şi specială.

    După liturghie am fost invitaţi la masă de doamna preoteasă şi părinte.

  Iar după masă,fiind Sfântul Ilie, am plecat spre nea Ilie Tudor să-i cântăm de ziua sa “Sfântă tinereţe legionară”, să închinăm un pahar de şampanie şi să le povestească celor tineri câte în lună şi în stele.

Zilele au trecut neverosimil de repede. Când a venit vremea încheierii şantierului, regretată de toată lumea, odată ajunşi în gara Craiova, ne-am luat la revedere de la “prietenul nostru” din gară şi am plecat spre Bucureşti cu regret dar şi cu simţământul datoriei îndeplinite.

                             

                       Trăiască Legiunea şi Căpitanul!