„Frăţia de Cruce”
Suntem un grup de tineri plini de entuziasm în ciuda celor peste 10 ani de activitate petrecuţi în slujba Legiunii şi a Neamului. Iubirea adevarată faţă de tot ce-i românesc, sculptată în inimă, pulsează o dată cu aceasta şi nu se stinge decât odată cu moartea fizică şi nici măcar atunci. Din motive care nu au permisiunea legionărească a fi discutate aici, - dar care nu ţin de vreo viziune diferită asupra fenomenului legionar, problemei evreieşti, masoneriei sau globalismului, ci de metodele practice, coerente de a acţiona vis-a-vis de acestea şi de a te organiza, - după mult zbucium sufletesc, majoritatea celor mai bune elemente ale Acţiunii Române/ „Cuvântul Legionar”, s-au desprins de această organizaţie cerând dezlegare în acest sens şefului ierarhic şi s-au constituit într-o organizaţie cu caracter juridic ce prin pronia Celui de Sus dorim a se transforma într-o formaţiune de elită.
Venim cu un suflu nou, cu un elan nou ce dintotdeauna în concepţia noastră legionară şi fiinţială a fost dezinteresat faţă de orice interese şi aranjamente materiale şi pecuniare. Aceste lucruri ne-au trezit interesul doar atunci când ne-am speriat de sărăcia noastră la aproape orice acţiune, pe care apoi am dus-o la bun sfârşit cu voia lui Dumnezeu, prin enormă cheltuială proprie şi muncă aşişderea, având ca satisfacţie excepţională bucuria lucrului bine înfăptuit şi plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a Arhanghelului Mihail ce ne veghează din cer alături de Căpitan şi camarazi.
Suntem neatinşi de ciuma comunistă, suntem descendenţi ai elitei acestei ţări, ai luptătorilor pentru apărarea patriei de bestia iudeo-comunistă, ai ţăranului român creştin, gospodar şi stăpân dintotdeauna pe aceste plaiuri mult râvnite de toate liftele spurcate şi păgâne.
Vrem să activăm la vedere fără urmă de frică, atâta timp cât ne va permite Dumnezeu. Frica este un păcat mare, la fel ca şi uitarea Sfinţilor noştri din închisori. Cine are credinţă şi cine a înţeles că după viaţa asta se pune virgulă şi nu punct, acela nu are frică, aşa cum nici strămoşii noştri dacii nu aveau.
Vrem să transformăm mormintele martirilor noştri în urlet către societatea românească amorţită; vrem să transformăm „adâncul temniţelor în guri de foc care să strige” şi care să ardă pe urmaşii călăilor poporului român ce încercă la fel ca şi părinţii lor să ne pună cizma comunismului de tip nou (globalismul) pe gât; vrem să transformăm „cătuşele şi lanţurile, lacătele şi zăvoarele” în „glas de clopot care cheamă la rugă şi la luptă”, pumnii noştri în barele Gărzii de Fier "care să spargă zidul nepăsării“ inconştienţilor, îndobitociţi şi otrăviţi de Oculta mondială a satanei.
Sunt prea multe morminte şi prea mulţi martiri şi mărturisitori legionari ai lui Hristos, care nu ne lasă să privim nepăsători cum românii şi România se sting ca neam, ca ţară, ca spirit ortodox. Drumul este drept, strâmt şi fără întoarcere. Alea jacta est! Zarurile sorţii au fost aruncate! Neamul nostru trebuie să ridice capul din pământ şi să-şi recâştige dreptul său firesc în istorie şi poziţia firească pe care o merită acolo ca popor primordial, drept şi poziţie pe care duşmanii noştri ce ne vor transformaţi într-o turmă de sclavi moderni, cred că nu le vom mai recâştiga vreodată. Dar se înşeală amarnic bieţii argaţi ai satanei! Nu mor caii când vor câinii! Vor fi ei stăpâni aici doar când noi nu vom mai fi şi nici măcar atunci, ci doar dacă, ajutaţi de indolenţa noastră criminală, vor reuşi să lichideze fizic prin metodele lor “demonocratice” ultimul român de etnie română!!
“Să ne rugăm dară, dar cu arma în mână, arma noastră să fie drumul Golgotei” şi mucenicia militantă, teologia luptătoare, ”martiriul, răstignirea şi moartea cea nemuritoare”. “A ne tângui când naţiunea” se pulverizează “şi a privi numai cu ochii la cer”, aşteptând ca Dumnezeu să-ţi bage în traistă fără ca tu să te nevoieşti în nici un fel şi fără a acţiona deloc, “înseamnă a ne lăsa cotropiţi de duşmani, a ne lăsa lichidaţi”. Rugăciunea să ne fie arma cea mai puternică, dar fapta să ne fie jertfa şi nevoinţa noastră.
Sub spada de foc a Arhanghelului Mihail în duhul nemuritor al lui Hristos, să reînviem învăţătura cea bună a fondatorului Mişcării Legionare -Corneliu Zelea Codreanu-, căci cu noi este Dumnezeu!
Cei care doresc să ne contacteze pentru a ne susţine moral, spiritual, prin scrisori, încurajări, sugestii, informări, binecuvântări, sau să-şi aducă material jertfa în orice fel, cât de simbolic, pentru ca noi să ducem la bun sfârşit viitoarele noastre acţiuni despre a căror finalitate vor fi informaţi punctual, îi rugăm să ne contacteze
telefonic la
Nr. de tel 0731767243, sau,
în scris la adresa:
Ionuţ Moraru, Intr. Plut. Vasile Luicu nr. 3, ap.2, sector 2, Bucureşti.
sau prin e-mail:
Să luptăm lupta cea bună: totul pentru Dumnezeu şi ţară, nimic pentru noi!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Trăiască Legiunea şi Căpitanul!
Ionuţ Moraru -Preşedinte al Asociaţiei “Frăţia de Cruce"
|