Dragi camarazi şi luptători naţionalişti, membrii Frăţiei de Cruce vă urează Sărbători fericite sub păvaza Mântuitorului.
Pagini
Asociatia Fratia de Cruce organizatie non-profit
26.12.2012
01.12.2012
Corneliu Zelea Codreanu. Prezent!
1
Decembrie. Ziua naţională dar şi ziua aleasă pentru comemorarea
Căpitanului şi a bravilor Nicadori şi Decemviri.
Am
plecat alături de camarazii din Asociaţia Totul pentru Ţară
într-un marş pe traseul Săftica – pădurea Tâncăbeşti. Un
gest simbolic făcut de 40 de camarazi în onoarea eroilor noştri.
Lângă
troiţa Căpitanului doi preoţi au săvârşit slujba parastasului.
Audienţa a fost mută pe toată durata, cu toţii lăsându-se
pătrunşi de taina sfintei slujbe.
Au
avut loc câteva discursuri care au încercat încă odată să
scoată în faţă necesitatea unei unităţi legionare atât în
faptă cât mai ales în trăire.
Mulţumim
Domnului Hristos pentru puterea ce ne-a dat a duce la înfăptuire
această primă comemorare organizată în cinstea martirilor
legionari. Mulţumim camarazilor care ne-au ajutat cu bani sau cu
braţele lor. Mulţumim camaradelor prin grija cărora am putut oferi
o mică pomană fiecărui participant.
Trăiască
Legiunea şi Căpitanul
29.11.2012
„Dreapta autentică poate fi reconstruită numai după evaluarea şi asumarea legionarismului”
Un articol de Claudiu Târziu şi un interviu cu Răzvan Codrescu.
Analiză pertinentă a fenomenului legionar din interbelic si contemporan, repere şi soluţii pentru viitor.
http://www.rostonline.ro/interviu-politic/188-dreapta-autentica-poate-fi-reconstruita-numai-dupa-evaluarea-si-asumarea-legionarismului
10.11.2012
04.11.2012
Biblioteca legionară
La sediul nostru din zona Pieţei Iancului punem la dispoziţia camarazilor şi simpatizanţilor o bibliotecă cu câteva sute de cărţi cu subiect legionar, naţionalist, teologic, politic şi multe altele.
Împrumutul se realizează cu un anunţ telefonic în prealabil.
Moraru Ionuţ 0731767243
Împrumutul se realizează cu un anunţ telefonic în prealabil.
Moraru Ionuţ 0731767243
Tâncăbeşti
Pe 1 Decembrie mergem alături de câteva organizaţii naţionaliste în marş către Tâncăbeşti pentru a comemora 83 de ani de la asasinarea Căpitanului, Nicadorilor şi Decemvirilor.
19.10.2012
24.08.2012
Reeducarea politicianului rebel
Declaraţia senatorului Dan Şova, preluată printre altele şi de ziarul filo-iudaic EVZ nu prezintă o mare importanţă a veridicităţii ei prin prisma faptului că domnul Şova ocupă un post de senator, ci datorită faptului şi mulţumită faptului că domnul Şova este Conferenţiar Universitar Doctor, titular al cursurilor de la Universitatea Bucureşti, cât şi avocat în cadrul Baroului Bucureşti. Aşadar un om tobă de carte, responsabil pe declaraţiile sale, bun cunoscător al istoriei României. Iată ce ne spune dânsul la o emisiune televizată din această vară, unde a fost invitat de infatuatul moderator evreu Andrei Gheorghe:
"Nu s-a petrecut niciodată în România ce se spunea ca s-ar fi petrecut. Nu au fost ucişi evreii. Datele istorice arată că, la Iaşi, au fost omorâţi 24 de cetăţeni români de origine evreiască de soldaţii din armata germană" , a declarat, luni, senatorul PSD Dan Şova. Acesta a mai spus că evreii au fost unii dintre cei care au suferit cel mai mult în al Doilea Război Mondial însă, datorita mareşalului Antonescu, ei s-au simţit în siguranţă pe pamânt românesc, relatează EVZ. Lucru ce a fost confirmat chiar de şeful evreimii din România din acea vreme, domnul Filderman, care îi şi trimitea scrisori de mulţumire Mareşalului în acest sens. Dar ce credeţi că s-a întâmplat cu domnul Şova? Nimic altceva decât clasica reeducare şi spălare de creier prin trimiterea “inculpatului” la muzeul holocaustului din Washington, unde să înveţe adevărata istorie a României din imagini mute, ţipete înregistrate pe banda audio, pantofi şi ciorapi vechi lipiţi cu superglue de rafturile butaforiei din sinistrul loc şi evident de pe plăcuţa de la etaj pe care stă scris peste veacuri numărul evreilor "ucişi" în ţara noastră. Un advărat mini-Disneyland holocaustologic ptr domnul Şova: vizite la muzee cu efecte audio-video, plimbări prin sinagogi, întâlniri cu omuleţi negri care urăsc pe goyim. Iată cum iudeo-capitalismul poate crea omul de tip nou neostalinist. Sau neoObamist. Diferă doar paiaţa, păpuşarii sunt aceeaşi.
22.08.2012
Despre Asociatia ``Fratia de Cruce``
„Frăţia de Cruce”
Suntem un grup de tineri plini de entuziasm în ciuda celor peste 10 ani de activitate petrecuţi în slujba Legiunii şi a Neamului. Iubirea adevarată faţă de tot ce-i românesc, sculptată în inimă, pulsează o dată cu aceasta şi nu se stinge decât odată cu moartea fizică şi nici măcar atunci. Din motive care nu au permisiunea legionărească a fi discutate aici, - dar care nu ţin de vreo viziune diferită asupra fenomenului legionar, problemei evreieşti, masoneriei sau globalismului, ci de metodele practice, coerente de a acţiona vis-a-vis de acestea şi de a te organiza, - după mult zbucium sufletesc, majoritatea celor mai bune elemente ale Acţiunii Române/ „Cuvântul Legionar”, s-au desprins de această organizaţie cerând dezlegare în acest sens şefului ierarhic şi s-au constituit într-o organizaţie cu caracter juridic ce prin pronia Celui de Sus dorim a se transforma într-o formaţiune de elită.
Venim cu un suflu nou, cu un elan nou ce dintotdeauna în concepţia noastră legionară şi fiinţială a fost dezinteresat faţă de orice interese şi aranjamente materiale şi pecuniare. Aceste lucruri ne-au trezit interesul doar atunci când ne-am speriat de sărăcia noastră la aproape orice acţiune, pe care apoi am dus-o la bun sfârşit cu voia lui Dumnezeu, prin enormă cheltuială proprie şi muncă aşişderea, având ca satisfacţie excepţională bucuria lucrului bine înfăptuit şi plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a Arhanghelului Mihail ce ne veghează din cer alături de Căpitan şi camarazi.
Suntem neatinşi de ciuma comunistă, suntem descendenţi ai elitei acestei ţări, ai luptătorilor pentru apărarea patriei de bestia iudeo-comunistă, ai ţăranului român creştin, gospodar şi stăpân dintotdeauna pe aceste plaiuri mult râvnite de toate liftele spurcate şi păgâne.
Vrem să activăm la vedere fără urmă de frică, atâta timp cât ne va permite Dumnezeu. Frica este un păcat mare, la fel ca şi uitarea Sfinţilor noştri din închisori. Cine are credinţă şi cine a înţeles că după viaţa asta se pune virgulă şi nu punct, acela nu are frică, aşa cum nici strămoşii noştri dacii nu aveau.
Vrem să transformăm mormintele martirilor noştri în urlet către societatea românească amorţită; vrem să transformăm „adâncul temniţelor în guri de foc care să strige” şi care să ardă pe urmaşii călăilor poporului român ce încercă la fel ca şi părinţii lor să ne pună cizma comunismului de tip nou (globalismul) pe gât; vrem să transformăm „cătuşele şi lanţurile, lacătele şi zăvoarele” în „glas de clopot care cheamă la rugă şi la luptă”, pumnii noştri în barele Gărzii de Fier "care să spargă zidul nepăsării“ inconştienţilor, îndobitociţi şi otrăviţi de Oculta mondială a satanei.
Sunt prea multe morminte şi prea mulţi martiri şi mărturisitori legionari ai lui Hristos, care nu ne lasă să privim nepăsători cum românii şi România se sting ca neam, ca ţară, ca spirit ortodox. Drumul este drept, strâmt şi fără întoarcere. Alea jacta est! Zarurile sorţii au fost aruncate! Neamul nostru trebuie să ridice capul din pământ şi să-şi recâştige dreptul său firesc în istorie şi poziţia firească pe care o merită acolo ca popor primordial, drept şi poziţie pe care duşmanii noştri ce ne vor transformaţi într-o turmă de sclavi moderni, cred că nu le vom mai recâştiga vreodată. Dar se înşeală amarnic bieţii argaţi ai satanei! Nu mor caii când vor câinii! Vor fi ei stăpâni aici doar când noi nu vom mai fi şi nici măcar atunci, ci doar dacă, ajutaţi de indolenţa noastră criminală, vor reuşi să lichideze fizic prin metodele lor “demonocratice” ultimul român de etnie română!!
“Să ne rugăm dară, dar cu arma în mână, arma noastră să fie drumul Golgotei” şi mucenicia militantă, teologia luptătoare, ”martiriul, răstignirea şi moartea cea nemuritoare”. “A ne tângui când naţiunea” se pulverizează “şi a privi numai cu ochii la cer”, aşteptând ca Dumnezeu să-ţi bage în traistă fără ca tu să te nevoieşti în nici un fel şi fără a acţiona deloc, “înseamnă a ne lăsa cotropiţi de duşmani, a ne lăsa lichidaţi”. Rugăciunea să ne fie arma cea mai puternică, dar fapta să ne fie jertfa şi nevoinţa noastră.
Sub spada de foc a Arhanghelului Mihail în duhul nemuritor al lui Hristos, să reînviem învăţătura cea bună a fondatorului Mişcării Legionare -Corneliu Zelea Codreanu-, căci cu noi este Dumnezeu!
Cei care doresc să ne contacteze pentru a ne susţine moral, spiritual, prin scrisori, încurajări, sugestii, informări, binecuvântări, sau să-şi aducă material jertfa în orice fel, cât de simbolic, pentru ca noi să ducem la bun sfârşit viitoarele noastre acţiuni despre a căror finalitate vor fi informaţi punctual, îi rugăm să ne contacteze
telefonic la
Nr. de tel 0731767243, sau,
în scris la adresa:
Ionuţ Moraru, Intr. Plut. Vasile Luicu nr. 3, ap.2, sector 2, Bucureşti.
sau prin e-mail:
Să luptăm lupta cea bună: totul pentru Dumnezeu şi ţară, nimic pentru noi!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Trăiască Legiunea şi Căpitanul!
Ionuţ Moraru -Preşedinte al Asociaţiei “Frăţia de Cruce"
|
11.05.2012
Asociatia Fratia de Cruce lanseaza blogul omonim
Acest blog se doreste a fi puntea de comunicare virtuala cu simpatizantii si prietenii fenomenului legionar contemporan.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)